Ce tarif are Adrian Minune de Revelion. Suma ireală pe care o cere pentru o oră de cântat
Nu mulți și-l permit pe Adrian Minune! Dacă vrei să-ți cânte celebrul artist în noaptea de Revelion, atunci trebuie să bagi mâna adânc în buzunar.
Invitat la nunți, botezuri și alte evenimente, Adrian Minune reușește să bucure oamenii prezenți cu un repertoriu special. Este unul dintre cei mai doriți maneliști la petrecerea de Revelion, însă doar cei cu dare de mână vor sărbători trecerea dintre ani pe acordurile celebrului artist. Și asta pentru că suma pe care o cere cântărețul nu este deloc mică.
Pentru un program de 60 de minute în noaptea de Revelion, artistul cere 12.000 de euro. Din același registru muzical fac parte și alți artiști. Jean de la Craiova, de exemplu, cere 20.000 de euro pentru un program artistic de 4 ore de Revelion. Iar Nicu Paleu are un onorariu de 20.000 de euro pentru 4 ore de recital. De asemenea, pentru o oră de recital în noaptea dintre ani, Carmen de la Sălciua cere 5.000 de euro.
Cum îl cheamă, de fapt, pe Adria Minune
Cunoscut pentru melodiile sale și prestațiile fără cusur, manelistul a fost poreclit Adrian Minune în copilărie, de către bunica sa, datorită talentului său muzical inconfundabil. Doar că în buletinul său nu apare niciunul dintre aceste nume. Deși, de zeci de ani, toată lumea îl știe drept Adrian Minune, numele său real este de fapt altul. Pe artist îl cheamă, de fapt, George Simionescu.
Karmen, fiica lui cea mare, a făcut dezvăluirea în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță. Tânăra a mărturisit că în familia lor sunt mai multe coincidențe de nume, iar acest lucru i-a demonstat că nimic nu este întâmplător în viață. De asemenea, Karmen nu este deranjată că i se spune ” Karmen Minune”. Și asta pentru că este mândră să poarte numele de scenă al tatălui ei.
„În fața lui Dumnezeu mă cheamă Carmen. Și tata are un nume. Șoc! Îl cheamă George. Da! George Simionescu. Nu mă deranjează faptul că mi se mai spune câteodată Karmen Minune, deoarece port acest nume cu mândrie. Este numele tatălui meu, primit de la străbunica lui, pentru că toți oamenii din jurul lui, când era mic, îi spuneau „copilul minune”.
Cânta de foarte mic și toată lumea, când îl vedea, îi spunea copilul minune, așa a apărut Adrian Copilul Minune. Karmen Minune pentru mine nu este un nume care să mă deranjeze, însă, cu timpul, cred că am reușit cumva să am o identitate a mea și să devin doar Karmen. Pe soțul meu îl cheamă Gheorghe, mă rog, George. Și pe soțul meu îl cheamă și Adrian, deci, toate au un sens în viața asta, dacă tot suntem la subiectul ăsta”, a mai spus fiica manelistului.
SURSA FOTO: Social Media